PANASONIC PREZINTĂ CONCEPTUL DE OLED TRANSPARENT LA SALONE DEL MOBILE


București, 10 aprilie – Panasonic a prezentat un ecran OLED transparent în cadrul Salone del Mobile, cea mai mare și mai prestigioasă expoziție de mobilă și decorațiuni interioare din lume. Conceptul inovator a fost inclus într-o instalație Vitra, celebra marcă de mobilier din Elveția.

Ecranul OLED transparent, care seamănă cu un cabinet din sticlă, este confecționat dintr-un cadru de lemn care susține ceea ce pare a fi o foaie de sticlă. Astfel, se încadrează natural în orice spațiu contemporan de locuit. Însă, în momentul în care este pornit, se transformă într-un ecran OLED foarte animat.  

Ecranul OLED transparent este rezultatul unui proiect de cercetare desfășurat în colaborare de către Panasonic și Vitra. În cadrul unei serii de ateliere, Vitra a furnizat expertiza în proiectarea mobilierului și amenajarea spațiului, combinată apoi perfect cu preocuparea Panasonic de a folosi tehnologii performante pentru a îmbunătăți viața. Ca urmare a acestui demers, au fost dezvoltate o serie de idei despre modul în care noile tehnologii pot fi utilizate pentru integrarea perfectă a dispozitivelor audiovizuale în spațiul de locuit. Ecranul OLED transparent este prima idee materializată în acest sens.

Ecranul OLED transparent se transformă dintr-un obiect pasiv într-un element viu și dinamic, dintr-un obiect gândit pentru a fi admirat într-un obiect destinat vizionării.

Proiectat de designerul scandinav Daniel Rybakken și Panasonic Design Kyoto, ecranul OLED este fabricat din materiale precum lemnul, metalul și sticla. Componentele tehnologice sunt integrate inteligent în cadrul din lemn, care are în plus și funcția de suport pentru dispozitiv. Un element de iluminare, care amplifică vizualizarea și experiența ambientală, este de asemenea integrat direct și discret în cadru.  

Panasonic nu anunță planuri pentru punerea pe piață a acestui ecran OLED transparent, însă compania evaluează în mod activ feedback-ul despre dispozitiv și cererea pieței.

Ecranul OLED transparent va fi expus la standul Vitra (standul B07/C12, hala 20) la Salone del Mobile până pe 14 aprilie.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi a echipamentelor industriale. Compania Panasonic care, în 2018, a aniversat 100 de ani la înfiinţarea sa, este activă la nivel global, fiind prezentă acum în 591 de sucursale şi 88 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 61,4 miliarde EUR în anul încheiat la 31 martie 2018. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă mai bună şi o lume mai bună pentru clienţii săi.

Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați:

http://www.panasonic.com/ro
Previous Cum se alege usor un amanet Bucuresti tinand cont de 4 aspecte
Next Tot ce trebuie sa stii despre Climenum